HOTĂRÂREA NR.17
privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a
Regulamentului de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, ca urmare a reorganizării impusă de obligativitatea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 296/2023


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2024, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.2224 din 18.01.2024, al cărui inițiator este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.02.2024;
Văzând Raportul nr.2314 din 18.01.2024, întocmit de Direcția Resurse Umane, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art.408 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare și ale art.40, alin.(1), lit.a) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare adresa nr. 4184 din 18.04.2023 a Instituției Prefectului – județul Vâlcea privind aprobarea numărului maxim de posturi pentru anul 2023, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.17851/21.04.2023 și avizul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor București nr.3498977/22.11.2023, înregistrat la Primăria municipiului sub nr.50536 din 23.11.2023;
În baza art.129 alin.(1), alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 12 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 9 abţineri și o neparticipare la vot,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Începând cu data de 01.02.2024, se aprobă organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, conform anexelor nr.1 – organigrama, nr.2 – statul de funcții și nr.3 - Regulamentul de organizare și funcționare, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte acte administrative contrare acesteia își înceteaza aplicabilitatea.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Resurse Umane.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcției Economico-Financiare;
• Direcției Resurse Umane.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU                         SECRETAR GENERAL,
                                                                        jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2024

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)

Anexa 3